Te-ai gândit care este prețul plătit pentru atingerea perfecțiunii?
Acel statut de a face totul fară greșeală, fără reproș, fără cusur.
- Din partea părinților vine cu mândrie, egoul lor e hrănit. Oare merită?
- Pentru ceilalți vine cu admirație, dar și invidie. Merită sacrificiul tău?
- Pentru tine vine cu un efort susținut, obositor, care te seacă și te trimite mereu în zona de a verifica, a reface, a trăi cu frica că cineva îți va spune… Nu esti suficient de bun! Ai eșuat! M-ai dezamăgit!
Oare despre asta este satisfacția, mulțumirea de sine, sentimentul ca ai reușit în viață? Oare la asta se rezumă, la asta se referă?
Eu cred ca perfecțiunea vine din frica de a te simți rușinat ca sunt lucruri la care nu ești campion. Ne e frică de critică. Ne este frică de etichete dureroase pe care nu le putem duce.
Dacă standardele care ți s-au impus încă din copilărie au fost foarte înalte, mereu vei trage de tine să te ridici la nivelul lor. Încet, încet ajungi să fii propriul critic și să fii propriul abuzator emoțional.
Dar până când jucăm acest dans învățat? Păi… până conștientizăm că viața este despre altceva. Este despre a evolua, despre a te cunoaște și a te descoperi, despre a te reinventa în fiecare etapă a vieții tale.
Viața este despre emoție, acceptare, ambiție care să vină constructiv, în plac și cu iubire, nu cu atât de multă presiune și durere.
Nu renunța la imperfecțiunea ta! Este a ta și nu spune despre tine că nu ești suficient de bun. Nu trebuie să fim mereu cei mai buni. Nimeni nu reușeste cu adevărat să obțină starea asta în mpd constant și nici nu ajută pe nimeni cu adevărat.
Perfecțiunea este doar o iluzie. O iluzie că dacă este atinsă vom fi fericiți. Dar nimic care vine cu atât de multă presiune și frică nu ne poate împlini cu adevărat.
Perfecțiunea este o minciună care ne amputează adevărata misiune pe care o avem pe acest pământ.
Haide să fim imperfecți, uneori delăsători, uneori fără tema făcută, uneori cu dezordine în casă, sau cu mancare rece pe masă, dar mai linitiți și mai în acord cu ce simțim, mai prezenți în familiile noastre, mai îngăduitori și aprobatori cu copiii nostri și cu copilul din noi.
Nu să ne delăsăm, dar nici să ne trădăm.
Se poate? Doar dacă vom încerca, vom afla. Și mai presus de asta, avem o datorie morală față de copiii noștri de a-i îndruma să-și trăiască viața în acord cu cine sunt ei cu adevărat. Dacă vrei să cauți perfețiunea pentru copilul tău, ajută-l să-și găsescă propriul drum. Asta îl la elibera și îl va împlini. Tot asta te va împlini și pe tine cu adevărat.
Concluzia? Hai să fim ambițioși, să evoluăm, să ne depășim condiția, să ne dăm seama că doar educația ne deschide ochii și ne oferă o viață de calitate, dar cu măsură, fără să pierdem din vedere plăcerea și bucuria din călătoria noastră.
Să trăim cu plăcere și efort, fără presiune si perfecțiune.
Pentru mine perfect înseamnă sa ma simt bine, fiind empatica ma simt bine si daca ceilalți se simt bine, poate ar trebui sa-i las pe ei sa decida daca prețuiesc fiecare moment.
Sigur, e perfect sa ne simtim bine si asta ar trebui sa primeze pentru noi, sa atingem starea de liniste si pace sufleteasca.
Sa fim mai atenti la noi si la ce simtitim noi, nu la presiunea din exteriorul nostru care cere sa facem totul perfect asa cum ei inteleg perfectiunea.