Când începe pregătirea copiilor nostri pentru viață, pentru emoții noi, bune sau rele, pentru presiune, pentru eșecuri, frică și necunoscut?
Fiica mea de 7 ani a susținut primul ei examen la un concurs la școală. Este o fetiță conștiincioasă, liniștită și foarte ascultătoare. Genul de copil îngeraș care te ajută cu o blândețe și o bunătate desprinse din Rai. Imediat înainte de examen mi-am dorit să îi spun ceva pe tema asta, să îi urez ceva. Ea era liniștită, mă privea calmă. Eu parcă eram un copil agitat, dornic de a spune ce trebuie.
Dar oare ce trebuie sa le spunem copiilor noștri în astfel de situații?
În sufletul nostru ne dorim să ia 10 sau calificativ maxim, să ne mândrim cu performanța lor, să ne validăm astfel ca părinți minunați care ne ocupăm de educația copilului și în astfel de momente ne luăm hrana și răsplata implicării.
Dar parcă mi se pare cumva meschină abordarea de a face să fie vorba despre noi o situație de viață a altei persoane, chiar dacă e vorba despre copilul nostru.
De fapt, ce ne dorim cu adevărat să simtă copilul? Ce ar trebui să învețe după acestă experiență?
Viața ne pune în cale tot felul de examene, în toate ariile vieții: profesional, sentimental, de sănătate s.a. Aproape zilnic dăm examene, unele mai grele și altele mai ușoare.
Dacă stăm să ne gândim, ceea ce ne ajută să luăm examenele sunt câteva resurse interioare pe care ar fi indicat să le creștem în copiii noștri:
- Curajul de a lua parte la o situație nouă cu dezinvoltură, curiozitate și liniște. Capacitatea de a te remonta, de a te concentra și de a-ți păstra cumpătul chiar și atunci când simți că nu pici pe subiect.
- Pacea sufletească că nu ești singur, că Doamne Doamne e cu tine, că părinții te iubesc și te acceptă necondiționat.
- Capacitatea de a te autoevalua și de a te bucura pentru subiectele pe care le-ai știut, la care te-ai descurcat.
- Curiozitatea și deschiderea de a învața ce te-a pus în dificultate.
- Sentimentul că nu ești incompetent dacă nu ai excelat, ba din contră, sentimentul că ești dornic să aprofundezi materia și că ești mândru că ai avut parte de o experiență în plus.
- Capacitatea de a nu te eticheta singur negativ în urma unui rezultat care este mai jos de mult râvnitul 10.
- Perseverența de a-ți urma visul și chiar dacă ai eșuat la un moment dat, să îți păstrezi încrederea că poți, și să nu renunți la planul tău.
- Capacitatea de a nu te compara ca valoare umană cu ceilalți, ci doar la nota x de la examenul y. Să faci diferența între valoarea ta și valoarea notei obținute.
Contează așteptările cu care intri în examen, timpul de pregătire pe care îl dedici și să ieși cu stima de sine intactă indiferent de rezultat!
Valoarea copiilor noștri, a noastră, nu constă în performanța de la un examen, ci în echilibrul interior pe care suntem datori să îl creăm și creștem în copiii noștri, pentru ca atunci când vor da cu adevărat examene fundamentale în viață, să știe să se regleze emoțional și astfel să le gestioneze eficient.
Să nu-i învățam să-și ghideze valoarea doar după note. Să le oferim tot contextul: de pregătire, de înclinații native, de responsabilitate. Toate contează în economia unui examen, atât pentru copil, cât și pentru familie și toți ceilalți.
Îmi doresc ca după acest examen fiica mea să se simtă câștigată, mai experimentată, nu mândră sau frustrată de nota obținută. Să nu rămână cu tendința de evitare a concursurilor în viitor, pentru că ar aduce cu ele neliniște și frică.
Nu așa! Nu în zilele noastre! Nu cu copiii noștri!
Oricum eu știu ca ea este inteligentă, și dacă pică fix pe subiect sau puțin pe lângă subiect asta este chiar irelevant până la urmă. Pentru mine a contat că ea s-a pregătit, că a învățat să lucreze cu plăcere și că avem un partener de teme seara, iar momentul e chiar plăcut, nu e o corvoada nici pentru ea, nici pentru noi adulții. Mă încântă faptul că îi place să știe lucruri și încă încerc să o învăț că este important să accepte greșeala ca parte normală a vieții, a confruntărilor zilnice.
Să fim profesori buni pentru copiii noștri, să îi pregătim temeinic, dar să nu uităm să le fim părinți calzi și prieteni de nădejde și să-i tratăm așa cum am vrea să fim noi tratați în situații de viață noi și provocatoare.
Să îi susținem și dacă simțim că nu performează cum ne-am dori, să ne implicăm mai mult și să îi sprijinim activ, zi de zi, nu să mutăm toată responsabilitatea eșecului pe umerii lor și sa îi criticăm și certăm.
Sa privim în context general. Copilul meu are înclinații în această zonă, la acestă materie? Îi vine natural să înțeleagă? Dacă da, hai să-l sprijinim și să-i dezvoltăm latura asta, ca mai târziu să devină un adult împlinit făcând bine ceva ce-i place și la care se pricepe. Dacă nu are chemare la materia respectivă, să ne reglăm așteptările și să-l ajutăm să obțină și să-și însușească informațiile de bază, dar să nu-i cerem performanță. Îi va fi greu să o obțină, se va frustra și mai mult va pierde decât va câștiga.
Când copilul simte că scade în ochii tăi, va scădea și în ochii lui si asta vine cu nedrept de multă durere! Să nu le facem asta copiilor noștri!
Când copilul dă un examen, și noi avem parte de unul. Dar este diferit, iar atenția noastră ar fi benefic să fie orientată către a-l susține și a-l îndruma, a-l învăța să facă față presiunii. Să nu punem accent pe notă, ci pe experința de care el are parte acum. Să rămână cu curiozotatea și dorința de a mai participa și la alte concursuri. Să fie mândru de ce a realizat și să constate ce are de îmbunătățit.
Bune intenții avem cu toții! Să găsim și calea corectă spre sufletul și mintea lor și să reușim să-i motivăm și să le oferim sprijin pentru a ajunge adulții pe care ni-i dorim: independeți, cu stimă de sine crescută, cu aspirații înalte și perseverență, cu un job făcut cu pasiune și din care să câștige bine, ca să poată duce un trai frumos care sa-i împlinească.
Super❤️🌏
Te pup! :*