Nu pasa responsabilitatea vieții tale! (9 pași pentru a găsi soluția salvatoare)

De multe ori primim sfaruri bune, dar ne blocăm la implementarea lor. De ce? Pentru că fiecare dintre noi lucrează cu resursele proprii care ne pot limita. Transformă sfatul primit, fă-l al tău, aplică-l în felul tău, pentru că doar așa vei persevera!
Total
0
Shares

Oare care este diferența dintre a primi soluția cea mai eficientă și a găsi soluția salvatoare?

Oamenii dragi sar în ajutorul nostru atunci când ne confruntăm cu o provocare, și cel mai la îndemână le este să ne dea soluțiile pe care le consideră ei a fi eficiente pentru situația noastră.

De cele mai multe ori au dreptate, iar soluția lor este cea corectă. Doar că pentru a putea pune în aplicare ce-mi sugerează ceilalți, plec din puctul în care mă aflu acum eu, nu ei.

Eu lucrez cu resursele mele, cu disponibilitatea mea de timp, cu prioritațile mele, cu gradul meu de perseverență și astfel pot ajunge să nu reușesc să aplic ce mi s-a recomandat și să mă frustrez, sau poate chiar să simt că am dezamăgit ceea ce până la urmă nu ajută pe nimeni.

De aceea, ideal este ca fiecare dintre noi să reușească să identifice ce anume i se potrivește, luând în calcul, desigur, direcțiile vindecătoare pe care cei dragi ni le sugerează.

www.pixabay.com

Sunt o serie de lucruri pe care le poți face și care te vor ajuta să te clarifici:

  1. Identifică problema și noteaz-o.
  2. Fă-ți un plan de acțiune pentru a o gestiona. Ce pași concreți poți face pentru a te simți mai bine, pentru a te ajuta?
  3. Identifică momentele din zi în care poți implementa soluțiile alese. Apoi găsește și variante de backup, în cazul în care ai fost deturnat de la plan din varii motive. Adică ”reconfigurează traseul” din punctul în care ești acum.
  4. Întreprinde zilnic noul plan de acțiune, timp de 30 de zile, pentru a putea deveni obicei.
  5. Ia-ți de pe umeri presiunea de a face perfect totul, încă de la început. Sunt șanse mici să se întâmple asta și dacă îți stabilești obiective prea înalte într-un timp prea scurt, te poți frustra și descuraja.
  6. Oprește-te din a reconsidera la nesfârșit motivele pentru care ai luat acestă decizie. De obicei gândurile de abandon sunt cele care ne aduc în punctul de a ne gândi dacă chiar este nevoie să depunem acest efort.
  7. Nu ceda ispitei de a renunța! Acționează, implementează, apucă-te!
  8. Bucură-te de rezultat și sărbătorește micile victorii!
  9. Oferă-ți iubire, acceptare, vorbește-ți frumos și fără critică pentru că iată, astăzi ai făcut ceva pentru sufletul tău. Ai ales să te ajuți, iar asta este prima datorie pe care fiecare dintre noi o are față de el însuși. Să se asculte, să se ajute, să se accepte, ca astfel să devină un om vindecat, împlinit, care e capabil de a oferi iubire și ajutor mai departe.

Oamenii bine intenționați din jurul nostru nu ne pot da cheia temniței noastre. Dar ne pot sprijini să continuam să o căutăm, să continuăm să credem, să avem speranță că soluția este la un pas distanță de noi și că o vom găsi!

Cum sa faci TU să “evadezi”, that’s for you to know, and for me to find out! 😊

Greșeli de evitat:

1. Sa îți iei angajamente pe care nu le poți onora. Vei simți că dezamăgești, chiar dacă celălalt nu resimte așa și astfel te vei cufunda și mai tare în blocaj.  Nu promite că faci ceva, dacă simți că nu vei putea cu adevărat.

2. Nu cere mult de la tine dintr-o dată!

3. Ai grijă la frecvență și recurență. Ea face diferența într-un final.

Cu credință, iubire, odihnă, oameni dragi alături, optimism și acțiune, totul are o rezolvare!

“Curaj găina că tot te tai!” Viața oricum vine peste noi. Tot ce avem este felul în care ne raportăm la lucrurile din viața noastră și modul practic în care reușim să șlefuim părțile esențiale, ca să ne păstrăm bucuria călătoriei.

Piedici, obstacole, orice minte crează, dar mintea este și mincinoasă. Nu o crede mereu! Ai mai multe motive de bucurie decât îți amintești în acest moment. Strict faptul că ai 2 mâini, 2 picioare, dormi într-un pat cald, există un om pe lumea asta care te iubește (poți fi chiar tu acesta), te bucuri de binecuvântarea unei noi zile, ar putea fi suficient să vrei și să poți să te remontezi.

Caută în tine, cu ajutorul celorlalți. Nu pasa responsabilitatea, nu aștepta din afară soluția. Nu ți-o poate da nimeni în afară de tine. Și chiar dacă o primești, nu o poți folosi. Este ca și cum ai primi o cheie care nu se potrivește la ușa ta!

Total
0
Shares

Ce-ar spune copilul din tine dacă ar ști că te rușinezi cu el și că încerci să pari ceea ce nu ești de fapt?

Fiecare dintre noi avem o serie de calități și o serie de defecte. Ține minte asta și nu mai idolatriza alți oameni. Tu, eu, el, ea, fiecare dintre noi merge pe propriul drum.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You May Also Like

Introdu adresa ta de mail și te voi ține la curent cu noutăți captivante!

Total
0
Share