Când apare îndoiala asupra propriei noastre valori care sunt consecințele? Îndoiala este sora neliniștii și amândouă sunt emoții tulburător de puternice și neprietenoase.
Când ne învăluie îndoiala, apare nelinistea. Acea emotie care ne tulbură sufletul. NElinistea, adică lipsa liniștii. Concret linistea ne părăsește și în locul ei apare acea senzație neplăcută, de frică, de imposibilitatea de a lua decizii.
Când îndoiala ia loc în sufletul nostru, dispare somnul noaptea, începe sa se stingă luminița de la capătul tunelului și vin toți nepoftiții: frica, izolarea, autocritica.
Neliniștea ne scoate din zona caldă în care ne place de noi, și ne duce în purgatoriul îndoielii.
Dacă nu acționez bine? Dacă alegerea mea se va dovedi a fi un eșec? Dacă nu voi lua examenul? Dacă ma voi bâlbâi în sedință, sau voi fi contrazis? Dacă ceilalți vor râde de intervenția mea și șeful nu mă va mai aprecia? Dacă, dacă, dacă!
De fapt cred că scenariul cel mai frecvent care justifică prezența îndoielii și a nelipsitului “dacă” este teama ca am putea sa nu fim suficient de buni în ce ne-am propus. Frica că am putea fi demascați, că de fapt și noi avem bubele noastre pe care ni le ascundem bine pozând în mai mult ca perfecți, în liniștiți și împliniți la toate capitolele.
Dar oare ce ne aduce de fapt aceasta validare a celorlalți? Nu cumva ne linistește propria îndoială?
Păi dacă toată viața ne-am comparat cu alții și ne-am simțit de multe ori inferiori altora în anumite arii, normal ca ne îndoim de propria valoare. Norocul e că nu suntem singuri în acest tumult interior. Suntem mult prea mulți care pe nedrept ajungem să ne îndoim de valoarea noastră reală.
În vremurile astea, mai mult ca oricând comparația cu viețile perfecte afișate pe rețelele de socializare ne face sa ne îndoim de noi. Este corect sa ne tratam astfel? Eu zic că nu! Dacă te liniștește cu ceva, toți oamenii au propriile provocări interioare și dacă nu și le exprimă online nu înseamnă ca ele nu există.
Soluția? Haide să începem de undeva să oprim cercul ăsta vicios, să sărim de pe roata de alergare la nesfârșit a hamsterului.
Să stopăm autocritica și să fim mai multumiți de ce avem!
- Putem începe procesul făcând exerciții de recunoștință ca să ne centrăm în propria viață. Sa începem de aici procesul de a ne iubi și de a nu ne mai îndoi atât de ușor de propria valoare.
- Să notăm zilnic ce ne place la noi, dar nu cu modestie sau zgârcenie de cuvinte. Să fim generoși cu conștientizarea valorii noastre!
- Să încercăm ca măcar o dată pe săptămâna să facem un bine cuiva. Atât de înălțător pentru propriul suflet este să fim buni cu cei care au nevoie de ceva din ce putem oferi, fiecare dintre noi. Ne vom aprecia și iubi mai mult la sfârșitul acelei zile.
- Să dăm în mintea copiilor și să ne jucam cu ei. Este vindecătoare energia copiilor și parcă atunci când ne conectăm cu ei, mai stopăm puțin din vuietul gândurilor care ne asurzește de cele mai multe ori.
Haide să mai trimitem la culcare îndoiala asupra propriei noastre persoane și să ne acceptăm mai mult. Suntem prea frumoși, iubiți de Dumnezeu, minunați, ca sa nu ne trăim viața simțind asta mai des decât o facem acum.
