Oare nota 10 nu e mai mult pentru părinte decât pentru copil? Oare copiii care se mândresc cu zecele obținut nu o fac pentru că alți adulți le-au inoculat faptul că acest 10 este echivalentul valorii lor?
Eu cred că un copil se bucră dacă știe, dacă încarcă senzația de satisfacție că s-a descurcat. Eu cred ca un copil ar putea fi fericit și la nota 8, sau nota 9. Părintele însă nu va accepta, pentru că părinții gândesc în termen de comparație și îi învață și pe copii stilul ăsta de a gândi lucrurile.
Copilul care a realizat o lucrare la matematică de 10 a reușit acest record pentru că a întrunit mai multe abilități și competențe:
- A fost atent la oră;
- A repetat acasă;
- Și-a însușit cunoștințele (poate a înțeles singur, sau poate a știut să ceară ajutorul unui adult, sau poate are mereu un adult în umbra lui care trage de el să scrie, să citească, să facă teme);
- În timpul lucrării și-a găsit și și-a păstrat concentrarea;
- A fost atent la cerință;
- A avut curaj să întrebe dacă ceva nu i-a fost clar;
- A fost atent la ce a scris;
- Și-a verificat lucrarea;
- S-a autoevaluat și a considerat că lucrarea lui este finalizată, că nu mai face corecturi și a predat-o.
Iată câte procese implică o notă de zece. Pentru bifarea fiecarei dintre aceste etape ar trebui să-l lăudăm și să-l încurajăm pe copilul nostru.
Dar dacă copilul a parcurs doar o parte dintre aceste etape, ar fi corect să nu mai luăm în calcul ce a făcut bine și să ne focusăm doar pe ce a greșit?
Mentalitatea colectivă este aceea că reliefăm ce a greșit ca să corecteze. Bine, bine, dar dacă nu îi punctăm și ce a făcut bine, de unde să își ia încrederea în el că poate, că știe, că e capabil.
Dacă ție ca mamă ți s-ar aduce doar reproșuri că nu e bună mâncarea pentru că nu ai pus sufiecientă sare ar fi corect față de tine? Păi efortul tău de a pregăti zarzavaturile, toată munca din spate a dispărut cumva? Nu! De aceea te-am simți motivată să pui puțin mai multă sare data viitoare dacă familia ți-ar spune: ”Mami, mulțumim că ai grijă de noi și că ne-ai gătit ciorbiță. Am văzut că te-ai străduit și că ai muncit pentru noi. Apreciem efortul tău, mami! Te rugăm ca data viitoare să pui puțin mai multă sare că ne place savoarea pe care o dă mâncării. Te iubim!”
Iată ce diferență uriașă de stare, percepție, încredere apare când părțile bune dintr-o acțiune sunt validate.
Și mai este un aspect. Să zicem că am un copil este mai aerian și nu se poate concentra prea bine, face greșeli de neatenție și nu ia 10 că a greșit din acest motiv, dar ia 9.
Asta ce însemnă? Că trebuie să-l certăm, să punem accent doar pe punctul care lipsește? Dacă vrei neapărat ca al tău copil să ia 10 curat, încearcă să-i antrenezi atenția, dar nu îl face să se rușineze cu el, pentru că cele 9 puncte câștigate sunt ale lui. Din munca și efortul lui. Nu uita să zăbovești asupra lor și să îi recunoști propriului copil și meritele pe care le are.
Cred ca dacă noi ca părinți ne asigurăm că al nostru copil știe lecția, că și-a însușit informația, ar putea fi suficient, pentru noi, pentru a-i arăta că suntem mândri de el. Rezistența pe sarcină, atenția prelungită se antrenează în timp. Dacă copilul are încredere în el și se simte bine în pielea lui va străluci. Poate că nu va fi la fel de rapid precum copilul X, dar nici nu trebuie să fie.
Eu in copilărima mea am avut 2 colege rivale la învățătură. Este incredibil cum au dispărut instant din viața mea când am urmat licee diferite. Fiecare a apucat-o pe drumul ei. Nu m-a ajutat la nimic să mă compar cu ele. Nu m-am simțit mai motivată. Ba din contră, vedeam în ele ce eu nu pot și astfel îmi creștea frustrarea, și îmi scădea încrederea în propriile puteri. Și stii ce e culmea? Că deși nu reușeam să fac TOATE lucrările IMPECABIL așa cum ele reușeau, FĂRĂ GREȘEALĂ, eu tot am fost un copil și un elev excepțional.
Cred că există copii care sunt foarte tehnici și care nu greșesc. Sigur există joburi bune pentru ei mai târziu în viață! Mai există copii artiști, boemi, care sunt cu capul și picioarele în nori. Și pentru aceștia există locuri excepționale profesional. Mai sunt copiii delăsători, care deși au potențial într-o zonă sau alta, nu și-l descoperă și fructifică. Aceștia ar trebui ajutați și susținuți o perioadă.
Cred că ar trebui să ne ajutăm copiii în primii ani, ca să nu aibă lacune grave în educația lor, ca atunci când se vor dezmetici și vor deveni mai ambițioși și dornici să-și urmeze cariera, să poată face pași în acea direcție, fără să mai depindă pentru orice de noi.
Dacă acționezi din propria ambiție, dorință, chemare, ai spor, ești motivat și determinat, îți păstrezi perseverența. Dacă faci acțiuni de gura părinților, vei trage de tine, te vei ascunde, vei simți că tragi mai degrabă ”la căruța altora” decât la ”căruța ta”.
Așa cum animăluțele au fost înzestrate diferit, la fel suntem și noi oamenii. Fiecare abilitate pe care am primit-o ne va ajuta în viața noastră dacă o vom folosi. Dacă vom pierde vremea încercăm să dobândim ce nu putem, talentul nostru se va stinge neexploatat, neauzit, nefructificat, și e păcat.
Haide să le arătăm copiilor noștri cum este viața unui profesor, medic, avocat, politician, blogger, șofer, pompier, polițist, bucătar, șofer, sportiv de performanță, etc… Viața lor cu bune și cu rele. Ce avantaje și dezavantaje are fiecare meserie, pentru că și la acest capitol putem spune ca în orice job ideal există și o parte de umbră, de greutate și frustrare. Astfel copilul să-și dea seama ce i s-ar potrivi și ce i-ar plăcea să facă.
Dacă și tu ți-ai dori acest lucru, propun să conlucrăm la ideea asta și să găsim căi pentru a pune în aplicare acest demers absolut elementar, din punctul meu de vedere.
Dacă copiii noștri ar înțelege că viața este despre a experimenta, despre a se cunoaște, despre a fi ambițioși și curioși să afle lucruri, ar reuși să fie mai bucuroși și mai puțin deprimați și frustrați așa cum am observat că au început să fie.
Să-i învățăm ca e normal și de acceptat să mai greșim. Că asta nu ne face mai puțin demni de iubire și acceptare. În viața reală, de după școală, la companii sunt angajați toți foștii copii, ca: contabil, secretară, IT, creație, copy-writter, șofer… Firmele funcționează ca un organism viu care se completează. Nu avem nevoie doar de contabili sau speacheri motivaționali.
Fiecare om își aduce aportul atât de necesar. Dacă am fi un popor de profesori și nu am avea constructori, arhitecți, șoferi, nu ar exista infrastructură. Fără medici am muri pe capete, fără lege ne-am face propria lege. Și de ce un actual constructor pe șantier ar trebui să se simtă frustrat că nu e manager. Că dacă nu ar exista constructorul, managerul m-ar avea locație în care să se desfășoare.
Cred că fiecare om trebuie să aibă respect față de semeni, iubire de Dumnezeu, grijă de familie și de comunitatea în care locuiește, să fie harnic și ambițios și astfel întreaga societate va funcționa foarte bine.
Să fim bucuroși și recunoscători pentru ce avem. Alții au mai mult și alții au mai puțin. Dar dacă noi ne iubim și ne sprijinim reciproc, în familiile noastre, o joacă în valurile mării este minunată indiferent de plaja pe care te afli, în Romania sau in Maldive.
