Am devenit părinte. Ce fel de viață de familie și viață profesională vreau să trăiesc?
Mai jos am făcut o simulare a patru situații cu care mă pot confrunta, în funcție de alegerile mele, de femeie, de soție, de angajată:
- Mă dedic 100% nevoilor familiei, fără să țin cont de limitele mele.
- Mă dedic nevoilor familiei mele, dar țin cont și de limitele mele.
- Mă dedic 100% sarcinilor serviciului, fără să țin cont de limitele mele.
- Rezolv sarcinile serviciului, dar țin cont și de limitele mele.
Voi detalia cu exemple practice, fiecare dintre aceste situații, pentru ca tu să poți vedea ”din afară”cum arată lucrurile ”din interior”. Sper ca această perspectivă să te ajute și într-un final să preiei frâiele propriei tale vieți, fără a mai aștepta ca schimbarea să se producă în exteriorul tău, pentru ca tu să fii fericită.
Te sfătuiesc să citești cele 2 coloane în paralel. Prima consecință a comportamentului femeii și apoi prima consecință a bărbatului. Apoi treci la următorul rând, și tot așa, în paralel, până la final.
Mă dedic 100% nevoilor familiei, fără să țin cont de limitele mele:
| Consecințele pe care le suport eu | Consecințele pe care le suportă partenerul meu |
|---|---|
| La început îmi place că sunt importantă, indispensabilă. | Partenerul e liniștit. |
| Dețin controlul tuturor lucrurilor, dar în felul ăsta orice apare mă implică direct. Nu am pauze de la griji și probleme. Devin epuizată. | Partenerul începe să simtă tensiunea din casă. |
| Sunt nevoită să renunț la pasiunile mele pentru că nu am timp de mine, de viața mea și devin arici cu partenerul de viață. | Partenerul vede că mă simt nedreptățită și se încarcă cu asta. Ori renunță și el la plăcerile lui, ori se îndepărtează de mine și se refugiază lângă oameni alături de care nu se simte judecat. |
| Devin nervoasă, neînțeleasă. | Ascultă des nemulțumirile mele. |
| Încep să nu mai valorez relația ca înainte, să nu mai protejez relația și spun urat, pe ton răstit tot ce nu mai vreau, ce nu mai pot duce. | Partenerul vede schimbarea mea, se simte vinovat și suferă sau fuge. Poate ar vrea să ajute, dar nu înțelege exact ce am nevoie să facă. Într-o energie de ceartă nimic nu se repară și soluțiile salvatoare întârzie să apară. |
| Nu mai pot avea o abordare constructivă, orientată spre soluții și reproșez pentru a mă descărca. Sper ca el să mă ajute, dar când încercă, am tendința să îi reproșez că nu prea se pricepe, că nu face lucrurile suficient de bine, de repede, cu destulă implicare. | Partenerul intră în defensivă, se simte atacat, nevalorizat, judecat, și se retrage emoțional din relație (ori se închide în el, ori evadează în vicii, depinde de rănile pe care le are din trecutul lui). |
| Îmi stric relația. | E parte dintr-o relație bolnavă. |
| În cel mai bun caz, încerc să mă echilibrez și să spun că am nevoie de mai mult ajutor. Creionez un program de viață în care să împart din sarcini cu membrii familiei. | În cel mai bun caz, partenerul înțelege și încearcă să găsească soluții practice pentru a mă degreva de sarcini. Facem împreună un plan ”de salvare” de care ne ținem amândoi. |
| În cel mai rău caz, doar tun și fulger și astfel îmi distrug relația. Mă despart sau stau și suport sperând că el se va schimba. Doar că într-o atmosferă urâtă în casă, de obicei nimic nu înflorește, nici acum, nici mai târziu. | În cel mai rău caz, tună și fulgeră și el și renunță la relație, poate chiar divorțează. Indiferent că relația se încheie sau nu în acte, fiecare suferă în felul lui. |
| De obicei femeile suferă după relația pierdută spetindu-se în continuare. | De obicei bărbații suferă după relația pierdută fugind de realitate și înecându-se in vicii. |
| Dacă femeia se respectă, se iubește și are încredere în puterea și independența ei, refuză să joace toata viața acest rol și pune punct, după ce a luptat pentru relație. | Într-o astfel de situație bărbatul poate înțelege că nu mai merge așa, ca a pierdu-o și fiind departe de ea un timp, poate conștientiza ce simte cu adevărat, ce trebuie făcut și există o șansă să se schimbe cu adevărat. |
Mă dedic nevoilor familiei mele, dar țin cont și de limitele mele:
| Consecințele pe care le suport eu | Consecințele pe care le suportă partenerul meu |
|---|---|
| Mă simt o femeie implicată, o mamă responsabilă. | Partenerul se simte liniștit. |
| Când observ că numărul sarcinilor mă depășește, că ritmul de viață este prea alert pentru mine și că deja nu mă mai simt confortabil în pielea mea, în viața mea, fac o pauză și mă gândesc la soluții. Provoc o discuție amiabilă cu patenerul în cadrul căreia îi spun ce simt. | Partenerul află că este nevoie de implicarea lui activă. |
| Încerc să îmi fac o listă de priorități și să mă ocup în fiecare zi doar ce este cel mai urgent, ce este imperios necesar să rezolv. Nu mai trag de mine să fac totul singură, ca la carte. | Partenerul are mai multe variante în această situație. Poate să găsească și el soluții, sau să pună în parctică ce i-ai propus tu, și astfel să împartă cu tine din responsabilități. Sau poate să se retragă din această situație, să nu-i convină că trebuie să se implice și să fie pasiv sau să dea bir cu fugiții. |
| Daca mă simt ajutată, înțeleasă, iubită, înfloresc și relația merge pe un făgaș bun înainte. Relația este armonioasă și mergem înainte unul la brațul celuilalt. | Partenerul se simte valorat, iubit, se bucură că implicarea și devotamentul lui se văd și e tentat să ofere din ce în ce mai mult în relație. |
| Dacă simt că vorbesc la pereți, dacă văd că tot greul pică pe mine și nu am un ajutor în partenerul de viață, am de ales. Accept să continui în felul ăsta, sau îi spun că eu nu sunt fericită așa și că nu am de gând să trăiesc o astfel de viață. | El află care sunt intențiile mele și la rândul lui are de ales. Valorează relația, se implică și ajută, sau nu. Știe care vor fi consecințele fiecăreia dintre acțiunile lui. Mingea nu este doar în terenul meu, ci și în terenul lui. |
| Am ales să fiu o femeie implicată, dar mă și respect și îmi cunosc limitele și așteptările. Sunt în armonie cu ce simt. | Partenerul alege ce comportament vrea să manifeste și situația se va clarifica într-un fel sau altul. |
Mă dedic 100% sarcinilor serviciului, fără să țin cont de limitele mele:
| Consecințele pe care le suport eu | Consecințele pe care le suportă șeful meu |
|---|---|
| Mă ocup cu consecvență, implicare, loialitate de toate sarcinile de serviciu pe care le primesc, indiferent de volumul de sarcini pe care-l am de rezolvat. | Sunt angajatul model, în viziunea șefului meu. |
| Sunt prima persoană la care șeful meu se gândește atunci când are ceva nou de implementat. | Este liniștit și mulțumit că are cui să delege orice proiect nou dorește să implementeze. |
| Ușor, ușor încep să mă supraaglomerez, și în loc să semnalez asta, tac, nu spun nimic la serviciu, de teamă să nu dezamăgesc sau să fiu considerată cumva insuficient de bine pregătită sau de dedicată pentru poziția asta, și trag de mine să fac față situației. | Șeful nu vede ce simt eu, nu mă întreabă cum mă simt, dacă mă descurc, dacă mai pot, și îmi dă în continuare sarcini, stabilește dead-line-uri parcă din ce în ce mai scurte. Are așteptări mari de la mine. |
| Încep să mă simt demotivată, ajung obosită și stoarsă acasă și îmi vărs nemulțumirile la partenerul de viață. Serile se transformă în aceleași dezbateri, zi după zi, în loc să fie momente plăcute de reconectare. Dar eu nu am cum să fiu o floricică, pentru că nu mai am culoare în obraji de cât am muncit, de griji și probleme. | Șeful nu știe drama din sufletul meu și cere constant. |
| Identific niște variante. Varianta 1. Să îi spun șefului meu ce simt, dar să risc să-l supăr și poate să nu mă mai vrea în echipă. Și dacă nici nu am prea mare încredere în mine, nu cred că aș putea să-mi găsesc un job mai bun, sau cu o dinamică mai sănătoasă, aleg să tac și să înghit zi după zi amarul jobului. | Șeful își trăiește viața în paralel cu drama mea. Nu stie sau nici nu-i pasă să rezolve ceva. Atâta timp cât eu nu mă plâng, de ce ar veni el să mă tragă de mânecă să mă întrebe dacă nu vreau un tratament mai bun. |
| Varianta 2.Mă supăr, simt că nu mai pot și mă lipsesc. Îmi prezint demisia și plec. | Șeful e pus în fața faptului împlinit. Chiar dacă poate a simțit că e ceva în neregulă cu mine, nu a crezut că este atât de serios ca să ia măsuri, că doar eu nu m-am plâns de nimic. E prea târziu să mai schimbe ceva pentru că paharul meu este plin. |
| Varianta 3. Încerc să-mi dau seama exact cum vreau să se desfășoare ziele mele la birou, ce vreau și ce nu vreau să experimentez de acum înainte. Îmi stabilesc niște limite, aleg un moment oportun, și cu ideea în minte că eu sunt valoroasă, merg să discut cu șeful meu și să-i spun ce am pe suflet. Îmi asum faptul că poate se va supăra, dar dacă nu spun nimic, nimic bun nu mă va aștepta în viitor, iar cum decurg lucrurile acum chiar nu este ok pentru mine. | Șeful poate să încerce să găsească soluții, sau poate să nu schimbe mare lucru momentan, dar să promită că va face asta mai târziu. Oricum ar fi, am tras un semnal de alarmă că eu contez în ochii mei, în viața mea și că nu sunt frunză în vânt. |
| În funcție de alegerile mele, voi suporta consecințele. | În funcție de alegerile lui, va suporta consecințele. |
Rezolv sarcinile serviciului, dar țin cont și de limitele mele:
| Consecințele pe care le suport eu | Consecințele pe care le suportă șeful meu |
|---|---|
| Mă ocup cu dedicare de sarcinile pe care le primesc, după ce le-am prioritizat eventual împreună cu superiorul meu, pentru a fi sigură de ordinea importanței lucrurilor. | Înțelege că timpul meu este limitat și că trebui să-mi transmită clar care task este mai urgent. |
| Când volumul de lucru mă depășește, solicit o discuție în care să găsim împreună o soluție bună pentru business dar și pentru mine. | Află care este volumul de muncă și își face planul pentru a reuși să și-l acopere. Poate mai implică o altă persoană în schemă. |
| Seara încerc să mă detașez de problemele de serviciu și să mă bucur și de alte aspecte ale vieții care-mi compun viața. | Și șeful meu are o viață privată de care se ocupă, așa cum consideră de cuviință. |
| Dacă spun că în condiții vitrege nu vreau să lucrez, risc să pierd acest job. Dar oare e o adevărată pierdere pentru mine? | Dacă șefului nu-i pasă de obiecțiile mele, riscă să mă piardă. |
| Dacă mi-e frică să pun limite, înseamnă că mă simt nesigură pe mine. Poate nu mă consider suficient de bine pregătită pentru a-mi găsi un alt job, poate simt că am lacune de limbă străină, cunoștințe de programe pe calculator, sau de alte lucruri de genul ăsta și în acest caz ar trebui să mă pun la punct cu acestea, ca să tai din frânele care mă țin pe loc înr-un job care mă consumă. | Cu cât șeful vede că te respecți și că-ți respecți timpul și munca, cu atât se va gândi de două ori înainte să facă ceva ca să te piardă. |
Succes în alegerile pe care le vei face. Simulările de mai sus sunt doar o modalitate poate evazivă, în cazul tău, sau poate chiar punctuală. Oricum ar fi, ideea este că trăim consecințele propriilor noastre acțiuni, indiferent că ne dăm seama de asta sau nu.
Chiar dacă ne-am obișnuit să credem că viața ni se întâmplă și că noi nu avem nici o putere, că ceilalți trebuie să se schimbe pentru ca noi să fim fericite, realitatea este că în orice moment noi ne putem schimba soarta.
Imagini: www.freepik.com
