Se tot vehiculează ideea ca este util să nu luăm lucrurile care ni se întâmplă, pe care le trăim, într-un mod personal. Aproape pare o utopie, nu? Să nu iau personal ceva ce mi se întâmplă într-un mod personal.
Deși pare ciudat, este adevărat. Uite de ce.
Ceea ce trăim reprezintă un șir de evenimente, situații, oameni, întâmplări, care sunt create de o masă de oameni. Fiecare om din jurul nostru are o poveste, propria poveste, la care se raportează automat, într-un mod inconștient.
Fiecare om are așteptări, nevoi, dorințe, frustrări, răni, și din punctul în care este el acum interacționează cu noi. De la nivelul lui de dezvoltare, durere și bucurie interioară vine în viața ta și rezonează cu tine.
Ce rezonează depinde mult de felul în care te percepe și pe tine. Dar uite, tot despre el este vorba. Despre percepția lui. Oamenii de fapt nu vorbesc despre noi, ci despre percepția lor asupra noastră.
Să luăm un exemplu:
- ”Ce femeie de treabă, e serioasă și harnică” spune cineva care se uită la o tânără mămică.
Acest observator are o valoare pentru familie, se regăsește in acest tip de comportament, de aceea are această percepție asupra comportamentului femeii. - ”Ce femeie exagerată, pierde o grămadă de timp făcând curățenie și rezolvând probleme. Este prea serioasă”.
Asta spune un alt om despre aceeași persoană. Acest al doilea observator pune preț pe altfel de lucruri și își dedică timpul în alte direcții, de aceea nu se regăsește în activitățile pe care le observă la femeia din exemplul nostru.
Iată cum putem observa două puncte de vedere total diferite raportate la aceeași persoană, sau mai bine zis la comportamentul aceleiași persoane. Care dintre cei doi observatori are dreptate? Care dintre ei vorbește despre cum este femeia cu adevărat? Clar că nici unul.
Nimeni nu vorbește despre cum este ea. Toți vorbesc despre cum o percep ei pe ea.
Percepția celorlați s-a format cu mult timp înainte să ne cunoască pe noi.
Evenimentele din viața lor, oamenii pe care i-au întâlnit și care și-au pus amprenta asupra lor, i-au rănit cumva, i-au eclipsat, respins, dezamăgit, pus în umbră, abandonat…
Aceia din trecut sunt cei de la care a luat naștere paleta de emoții și de fapt la aceia se raportează în subconștientul lor.
Când de fapt în fața noastră avem un alt om, unul nou, care e în felul lui. Doar că noi îl percepem în felul nostru.
Oamenii pe care-i cunoaștem ne amintesc de alți oameni sau chiar de noi înșine. Dacă eu sunt o persoană sensibilă și bună, o să simt o atracție pentru cei din jurul meu, care arată un comportament similar, pentru că mă regăsesc. Dacă sunt o persoană independentă și aventurieră, o să apreciez oamenii care iau taurul de coarne și își trăiesc viața fiind proactivi.
Asta nu înseamnă că vreunul dintre ei greșește sau că eu din afară pot hotărî cum este bine pentru alt om. Eu pot hotărî doar cum e bine pentru mine, raportându-mă la exemplul pe care mi-l oferă cel din fața mea.
Aici stă secretul, declicul, eliberarea noastră de părerea celorlalți. Dacă înțelegem că nu putem controla părerea celorlalți. Când conștientizez că oamenii vorbesc de fapt despre ei, despre nevoile și limitările lor, abia atunci îmi dau seama că nu are sens să iau lucrurile personal.
Pentru că într-adevăr nu este ceva personal cu mine, ci personal pentru cel din fața mea!
