Ai sesizat ce plăcute sunt diminețile în care lucrurile se întâmplă așa cum vrei tu, în ritmul tău, în plac? Parcă dintr-o dată toate frământările dispar și viața se așează pe un făgaș normal. Ne facem o cafea, un ceai sau bem un pahar cu apă, ne simțim liniștiți, în control, ca niște adulți responsabili care veghează la binele nostru. Ne conturăm planul pentru ziua în curs și suntem în pace.
Și sună telefonul! Tamtanam… numele care apare acolo poate aduce cu el o poveste dureroasă, în mintea ta! Și înainte să răspunzi, inima începe să bată mai tare, mintea se agită și încearcă să anticipeze ce poate urma și cum să rezolve orice problemă ar putea apărea. Și nici nu apuci să răspunzi, că zenul a dispărut și însăși frica că vei pierde acest moment frumos îți crează o stare de discomfort.
Tu anticipezi ce va urma sa spună persoana respectivă, îți faci un scenariu în minte și tot acest proces te sperie și te scoate din zona de liniște și te aruncă în panică și nesiguranță.
Dar cine se agită de fapt? Adultul din tine, care a studiat în viața lui, care ia decizii zilnic, care plătește facturi și are grijă de familie? Nu! Nu el.
Partea matură din tine paralizează și preia controlul vieții tale altcineva.
Copilul speriat din tine.
Fetița sau băiețelul din tine care a învățat să asocieze fluxul de vești proaste cu durerea, ca focul cu arsura. Și se sperie și caută disperat să se pună la adăpost, să se apere. Dar cum poate face asta? Păi doar prin felul în care el a învățat să se apere atunci când era mic.
Copilul rănit din noi reacționează ca un copil. Se enervează, țipă, fuge, plânge, se exteriorizează ca un copil.
Ai sesizat că ni se întâmplă des să spunem, ”te porți ca un copil”, ”asta este o atitudine puerilă”, ”ia uite ce crize face, zici ca e un copil de 5 ani”. Păi da, în acel moment în care frica copilului interior l-a trezit, adultul manifestă comportament de copil.
Cu toții avem răni nevindecate din trecutul nostru timpuriu, fie că au fost create de părinți, de bunici, de copiii din fața blocului sau de la școală. Cu toții am trăit emoții puternice și am încercat să găsim atunci modalități de autoreglare pe care le folosim și acum.
Doar că acum, adulți fiind, avem o paletă mai largă de instrumente pe care le putem folosi pentru a reacționa.
Cheia stă în conștientizare. Dacă am putea să ne dăm seama, în acel moment de tumult interior, că cel mic din noi preia controlul, am putea crea astfel o pauză între stimul și acțiune și am putea alege cum să reacționăm. Ca să nu ne mai pară rău ulterior de felul pueril în care am reacționat, sau de lipsa acțiunii noastre. Să nu mai stăm seara să ne gândim că ”ce păcat că am irosit ziua de azi cu frământări și exagerări ale problemelor care erau de fapt insignifiante, dar la momentul în care s-au întâmplat păreau mari și copleșitoare și de nerezolvat sau de nesuportat”. Păi da, pentru copilul din tine erau mari și el a acționat în consecință.
Când simți că te enervezi, că te strânge inima, că te apucă frica, că simți să ataci ca să te aperi, să critici, ia-ți un moment de pauză și gândește-te la copilul din tine. Nu cumva el s-a inflamat pentru că simte că nu este în siguranță? De cele mai multe ori el este, cu rănile lui de respingere, de abandon, de trădare, de nedreptate.
Dragul de el, copilașul din noi își umflă mușchii lui mici ca să ne apere. Liniștește-l și spune-i că nu e singur. Că tu, adultul puternic ești alături de el și că este în siguranță.
Să vezi cum emoția ta negativă se desumflă ca un balon și rămâi moale și liniștit și nu înțelegi cum se poate ca miraculos, să te liniștești. Adultul din tine se poate regla, poate găsi variante de a acționa diferite de un copil și poate resimți gravitatea lucrurilor la un nivel mult mai echilibrat decât un copil.
În copilăria ta ai învățat să interpretezi lucrurile și să reacționezi și acel stil de comportament te-a ajutat atunci. Acum realitatea pe care o trăiești este alta, tu nu mai ești copilașul vulnerabil, ci un adult în toată regula, care știe și vrea să gestioneze altfel problemele.
Lasă adultul din tine să preia controlul vieții tale de adult, recunoscând durerea copilului din tine de câte ori apare. ”Stai liniștit suflețel de copil, ești în siguranță, eu sunt aici cu tine. Situația asta nu ne pune în pericol așa cum tu simți. Te iubesc și te protejez eu! ”
Când plantezi un copăcel, el are tulpina firavă și poate fi pus la pământ de un vânt puternic. Este vulnerabil. Pe măsură ce trec anii, trunchiul lui se întărește și rezită mult mai bine la vântul puternic, aproape neafectat de multe ori. Același vânt are efecte total diferite asupra copacului în cele doua stadii de vârstă și este resimțit total diferit în copilărie și la maturitate.
Îi poate spune copăcelului ”stai liniștit, eu sunt cu tine. Uite ce trunchi mare și puternic avem acum. Nu ne doboară pe noi vântul așa ușor. Fii liniștit și ai încredere că putem să resimțim diferit, cu mai multă liniște, efectele din exterior.”
Te îmbrățișez și te încurajez să faci acest exercițiu vindecător. Vindecarea ta va duce la vindecarea relațiilor din jurul tău și la o viață mai armonioasă, care începe relaxat cu o cafea bună, și continuă și peste zi, în aceeași notă, indiferent de ce apare!
