Ne trezim, zâmbim că Dumnezeu ne-a mai dat o zi și ne ridicăm la marginea patului.
În funcție de cum arată alegerile din viața noastră, pe care le-am făcut până acum, suntem într-un moment în care avem o anumită situație personală și profesională care ne crează un context emoțional mai placut sau mai neplăcut. Avem un set de așteptări și niște convingeri de multe ori limitative.
Momentul ăsta poate arăta mai bine sau mai rău. Vestea bună este că mereu putem face schimbări care să ne crească calitatea vieții și starea de bine.
Avem pe masa mai multe unelte pe care este indicat să le folosim:
1. Acceptarea a ceea ce nu putem schimba, a ceea ce nu ține de controlul nostru
Ex: felul în care o altă persoană alege să trăiască, boala unei persoane pe care o iubim cu tot sufletul, condițiile socio-economice, vârsta pe care o avem, schimbarea trecutului, etc…
Dacă reușim să conștientizăm că aria noastră de influență nu poate acoperi lucruri care nu țin de controlul nostru, ne-am putea ușura de o povară în plus pe care o căram cu noi.
2. Antrenarea minții să se orienteze spre soluție, nu spre problemă
Acesta este o abilitate care se dobândește în timp, cu atenție la această abordare constructivă, cu disciplină și perseverență. Cu toții am crescut într-o societate care veșnic căuta vinovatul și mai apoi găsea ca unică rezolvare pedepsirea acestuia.
Sigur că este important să explorăm de unde a venit greșeala, ca să nu se mai repete, dar este benefic să o facem dintr-o energie de empatie și dorință a de a găsi soluții, nu de a reproșa și pedepsi dur greșeala.
Când te confrunți cu o problemă, încearcă să identifici ce resurse interioare sau exterioare poți folosi pentru a te debloca. Nu te complace în amânare, teamă de acțiune și lipsă de viziune. Luptă pentru o viață bună!
Viața ta este responsabilitatea ta!
3. Relaxarea prin mișcare, meditație, rugăciune, somn
Toate acestea sunt ingrediente cheie care te fac să fii atent la tine, la corpul tău, la mintea ta, care te aduc mai aproape de tine însuți, te hrănesc cu tot ce ai nevoie pentru a face față presiunii exterioare. Orice s-ar întâmpla în viața ta, obișnuiește-te să te uiți mai întâi în interiorul tău, să fii atentă la ce simți, la ce nevoi ai, la tine!
Tu ești cea mai importantă persoană din viața ta! Dacă tu ești bine, toți cei dragi din jurul tău vor avea parte de tot ce ai mai frumos de oferit!
În tine vei găsi cauza, soluția și drumul corect spre tine!
4. Conștientizarea valorii personale și profesionale și recunoștința
Fiecare dintre noi este minunat. Toți avem calități incontestabile și o priecere la job. Doar că de multe ori avem tendința de a uita ce resurse interioare valoroase purtăm cu noi și asta ne duce în punctul în care avem tendința de a vedea mai degrabă ce ne lipsește, decât ce abundă în viața nostră. De aceea când aflăm de câte o veste dureroasă din viețile altor oameni, din filme, ne gândim cât de norocoși suntem noi. Pai chiar așa este, toți suntem norocoși și ne-ar ajuta să începem să simțim asta zilnic.
Pentru acest demers sănătos și vindecător, am conceput o Agendă Ghidată, care te va ajuta în drumul tău zilnic. O voi publica anul ăsta. Lasă-mi un comment la această postare dacă te-ar interesa să o achiziționezi.
5. Păstrează-ți deschiderea către oameni
Când soțul, soția, părintele, prietena, colega te sună, vă faceți planuri împreună, împărtășiți emoții, creați amintiri, socializați, atunci sufletul vostru zâmbește, se simte în siguranță, acceptat, ocrotit.
Nu te priva de energia vindecătoare a oamenilor. Suntem ființe sociale și avem nevoie de alți oameni în jurul nostru, indiferent că suntem extroverți sau introverți.
Împreună, cu atenție la noi și la binele pe care-l putem genera în lume, devenim mai armonioși și putem crea o energie mai blândă și un loc de păstrat pentru copiii noștri.