Varianta audio a articoluli:
M-am trezit de la 5 dimineața cu dorința arzătoare de a fi doar eu cu mine preț de două ore. M-am trezit cu o dorință arzătoare a de imprima zilei un alt tempo, unul mai ponderat.
În ultimul an am inițiat proiecte noi profesionale, diferite între ele, foarte atractive mie, dar dornice să mă dedic lor întru totul. Studiez foarte mult, aplic ce învăț, fac cursuri de specializare. Îmi place ce fac, găsesc utilitatea tuturor activităților pe care le întreprind, doar că aseară am avut un moment de revelație.
Era ora de culcare și copiii roiau în jurul meu. Cum vine ora de somn, cum se activează plăcerea de joacă. Avem un ritual al nostru care simt că este cel mai frumos moment din ziua mea. Stau întinsă și toți trei se cuibăresc în brațele mele. Unul pe brațul stâng, unul pe brațul drept, iar altul în brațele mele.
Acel moment este magic, greu de descris în cuvinte. Este cumva înrădăcinarea în propria mea ființă, este aducerea normalului într-un mediu agitat, orientat pe a face mai mult decât pe a fi.
Exact asta este ideea, am găsit-o, alături de copiii mei mă axez pe a fi, nu pe a face, și este de-a dreptul vindecător!
Aseară, în pat, ne-am jucat un joc: Adevar sau provocare/ Iubire sau răzbunare/ Apă sau foc. Erau atât de fericiți, aveau atât de multe idei și așa mare plăcere am resimțit făcând parte din jocul lor. Doamne, toată satisfacția din lume pe care o obțin profesional parcă nu se poate compara cu profunzimea sentimentului de apartenență, iubire, libertate, bucurie pe care le resimt alături de puii mei.
Mi-am dat seama cât de dor îmi este de ei în fiecare zi. Timpul petrecut lângă ei nu este timp petrecut cu ei, ăsta este adevărul.
În toate zilele în care mintea mea este preocupată, sufletul meu așteaptă cuminte seara pentru a se conecta cu celelalte suflețele din casă.
Ziua am treburi de om mare, am o casă de organizat, copii de îngrijit, proiecte de finalizat, sunt așa… un om important cu trebuiri importante. Nu prea am timp să-mi dau voie să mă joc, am senzația că mi-aș diminua eficiența și că alte lucruri din jurul meu strigă mai tare, sunt mai importante, mai urgente, au nevoie mai mare de mine.
Dar constat că asta este de fapt o iluzie. Viața noastră va fi mereu plină de amănuntele pe care singuri le punem în ea.
Dacă ne-am obișnuit să trăim agitat și copleșitor, mereu vom umple timpul liber cu sarcini.
Și nu o facem conștient, asta e cheia scăpării. Imediat ce conștientizăm că este de fapt o alegerea a noastră inconștientă, putem acționa să o schimbăm.
Ce repede trece timpul nostru și cu cât lăsăm ca exteriorul să aibă acces la noi, să tragă de noi în toate părțile, cu atât percepția timpului va fi că nu mai știm când a trecut ziua, când a venit toamna, când a ajuns fiica mea în clasa a doua, când au trecut 10 ani de căsnicie.
Nu pot lăsa ca lucrurile să continue în ritmul ăsta, pentru că îmi dau seama că nu este soluție pentru nimic din ce-mi doresc, de fapt. Este important ca fiecare să-și cunoască propriul scop în viață și să dea un sens acestei existențe. Scopul meu este să trăiesc cu sens, să umplu inimi bucurie, speranță, de încredere într-o viață mai blândă.
Dar nu voi putea reuși niciodată cu adevărat, dacă voi neglija implicarea activă și consecventă în relația cu cei dragi sufletului meu. Copiii mei, soțul meu, mama mea, ființa mea, toți au nevoie de disponibilitatea, atenția și căldura mea.
Îmi doresc contactul sporit cu ei, dar ce crezi…
Nu am timp. Ironic, nu? Muncim pentru familia cu care nu mai apucăm să petrecem timp de calitate.
Această expresie, timp de calitate, se traduce în mintea mea ca fiind timp de prezență totală în acțiunea pe care o fac. Când mă joc cu copiii mei și am chef s-o fac, sunt acolo total cu ei și atunci ne conectăm și ne umplem toți rezervoarele de bucurie, iubire, validare.
Magia asta însă nu există atunci când mă joc de gura lor, dar tresar la fiecare notificare primită și atenția mea se îndreaptă într-acolo, când fac pauze de joacă pentru că vreau să finalizez un proiect profesional, sau când prioritizez orice altă acțiune care-mi dă senzația de eficiență. În momentele astea nu se face nici un fel de transfer valoros între noi, pentru că eu îmi las corpul acolo, dar mintea și atenția mea sunt îndreptate în altă parte.
Și uite așa ajungem să trăim în planuri paralele, mintea undeva, corpul altundeva, sufletul în altă parte, ne spargem în bucăți.
Pe mine mă influențează negativ smartphone-ul. De ce? Pentru că are acces necondiționat, nelimitat, haotic, la timpul meu, atenția mea. Notificările, mailurile, mă defocusează de la făceam important și îmi umplu mintea, de cele mai multe ori, cu informații care chiar nu mă interesează, nu mă privesc. Doar îmi consumă din timp, și implicit din viață.
Și eu simt că nu mai vreau să-mi vând inutil timpul. Gata. Voi găsi o soluție. Voi dezinstala aplicațiile care nu mă ajută, voi opri notificările, voi verifica mailul, whatsapp-ul doar în anumite momente ale zilei și voi lăsa telefonul undeva, într-un loc fix, fără a-l mai căra peste tot cu mine. Sunt convinsă că dacă ceva chiar ”arde”, voi primi un telefon, cumva voi fi înștiințată de urgența situației.
Dar fie vorba între noi, aceste urgențe sunt create mai degrabă de mintea nosatră, decât de realitatea exterioară.
Tu cum te organizezi astfel încât să fii împăcat, liniștit și mulțumit de felul în care îți consumi viața. Ai ceva ajustări de făcut? Dacă da, ce vei face mai excat și când te vei apuca de schimbare?
Te îmbrățișez!
Imagini: https://pixabay.com/
