Viața vine peste noi toți cu bucurii, dar și tristeți și cea mai greu de dus tristețe este cea care vine din boală. Poate tocmai de aceea oamenii dragi care ar trebui să răspundă prezent, atunci când apare boala, fug mâncând pământul de frica propriei contaminări și uite așa, om cu om dispar de rând și rămâi… singur.
Doar tu, partenerul de viață, boala care rânjește la tine cu colți ascuțiți și un munte de lucruri, drumuri, probleme de rezolvat. Toate acestea pe fondul propriei epuizări și disperări. Ajungi să simți că te disipezi, că nu mai trăiești decât pentru a stinge incendii, a supraviețui momentului, a-ți proteja familia, copiii.
Eu tocmai m-am externat cu doi dintre cei 3 copii ai mei după o perioadă grea, prea grea! Frica și durerea lor este sfâșietoare pentru un suflet cald de mamă.
În tot acest tumult de sentimente și emoții, în toată această durere fizică și emoțională, am trăit o experiență neașteptat de plăcută la un spital pe care nu-l mai vizitasem până acum, la Institutul Matei Balș. Acolo am găsit ”rudele” de care aveam nevoie. M-am simțit în siguranță, mi s-a vorbit frumos, mi s-a explicat cu răbdare și implicare și astfel mi s-a mai luat din presiune și teamă.
Doamna doctor Ivan Mariana Adina este ca o îmbrățișare caldă de care inima înfiorată a unei mame are nevoie, la fel și rezidenții dumneaei la care am găsit doar empatie și căldură.
Cât despre doamnele asistente, niciodată nu m-au făcut să simt că le deranjez cu solicitările nenumărate de a scoate perfuzia, pune perfuzia, tratament de febră, decuplat de la perfuzie pentru a merge la baie, etc. etc… tot ce implică o spitalizare a unor copilași mici, speriați, nevinovați, la care apar nenumărate nevoi. Le-au vorbit cald copiilor, au avut răbdare, înțelegere. Doamna infirmieră tunsă scurt, apropiată, avea mereu o vorbă bună la ea. Toate acestea au fost pentru mine ca un vis frumos într-un coșmar.
Sunt recunoscătoare cadrelor medicale de la Pediatrie, Secția 10, Matei Balș. Fără ajutorul și empatia dumnealor, totul ar fi fost mult mai greu de suportat și de gestionat. Vă mulțumesc pentru ajutor medical și SUFLET!
Am ajuns acasă acum și reflectez la această experiență epuizantă. Fără suportul și implicarea 100% a soțului meu minunat, nu ne-am fi putut descurca. Te iubesc, Cătălin! Strada speranței este luminoasă alături de tine! Acum simt mai viu ca niciodată ce înseamnă să faci alegeri potrivite în viață! Tu ești lozul meu câștigător! Eu și copiii te iubim și îți mulțumim că ne iubești!
Problemele trec, iar în urmă rămân… relațiile interumane.
