De câte ori nu am întâlnit persoane care au mult din toate și dacă-i întrebi, ei resimt că au de fapt foarte puțin. De unde vine oare discrepanța?
Eu cred că problema vine de la standardele pe care le avem, de la așteptările de performanță pe care ni le setăm, sau ne-au fost inoculate, și dacă obținem mai puțin de toxicul 10, simțim amărăciune.
Toxicul 10 este un prag psihologic perfid, care ne spune mai mult decât faptul că am știut să răspundem la acele câteva întrebări. Ne face să credem că acolo, la 10, noi suntem de iubit, de văzut, de păstrat, de lăudat. Tot e ce sub acest prag, exprimă insuficiența noastră, insuccesul și neputința noastră.
Ni s-a inoculat ideea că doar la 10 suntem victorioși, dar oare este adevărat? Examenele, testele evaluează un set de cunoștințe, dar și abilitatea de a ne concentra, de a ne păstra atenția, capacitatea de a ne păstra calmul. Dacă unul dintre acești factori este perturbat, și nota este afectată.
De câte ori n-am auzit expresia ”ce bine că am picat pe subiect!” De ce? Pentru că este imposibil să știm tot. Oricând o întrebare și un exercițiu ne pot surprinde și ne pot pune în dificultate. Asta ce ar trebui să însemne? Că respectiva greșeală, ezitare, neștiință ar trebui să ne facă să ne simțim nefericiți?
Mi se pare crud și nedrept să trăim astfel. Viața este plină de examene de viață picate, de provocări cărora nu le putem face față mereu ”la cheie”.
Viața ne învață că doar cu iubire și compasiune pentru noi înșine ne putem ridica, cu ambiție și curiozitate putem evolua, cu acceptare de sine avem curaj să trăim onest printre oameni.
Este de ajutor să vrem să perfecționăm ce nu am știut, dar mai sănătos este să înțelegem că este ok să fim imperfecți și să greșim. Nu spun că trebuie să ne delăsăm, dar nici să trăim cu securea perfecțiunii deasupra capului. Satisfacția obținută la 10 nu este mai dulce decât satisfacția obținută la 9. Să ajungi să știi 90% din întrebări mi se pare că spune multe despre gradul nostru de implicare, despre nivelul de pregătire și de seriozitate cu care tratăm lucrurile.
Și să nu uităm că sunt domenii care ne pasionează, în care excelăm, și domenii în care mai avem de învățat. Să știi perfect din toate, cu mare efort oricum nu văd la ce ajută, sau pe cine ajută.
Sufletul nostru de copil are nevoie să simtă ce oricât de imperfectă ar fi creionarea unei lucrări, suntem suficient de buni să ne simțim mulțumiți de noi și să simțim că avem dreptul să primim validare și iubire chiar și în acest context.
Critica celorlalți, chiar și cea bine intenționată duce la autocritică care este foarte dureroasă. Apare atunci când simțim că nu am fost îndeajuns de buni pentru că am greșit ceva. Dacă învățăm că suntem suficient de buni chiar și când greșim, norii se risipesc și sufletul zâmbește împăcat.
Este loc de greșeală în viața noastră și continuăm să fim minunați chiar și când se întâmplă asta. Dacă simțim că ne-ar împlini să știm mai mult într-un anumit domeniu, foarte bine, o putem face. Dar evaluarea performanței e sănătos să vină din altă energie, una conținătoare și care validează persoana, nu dintr-o energie care-l pune la colț, care-l rușinează că nu a atins pragul de excelență.
Când greșești ceva, când nu ești de 10, ce vezi când te uiți în oglindă?
Felul acela în care te vezi dictează felul în care te simți, interacționezi cu ceilalți, acționezi sau reacționezi. Așa cum percepi viața, la fel îți vei crește și copiii.
Dacă tu ai fost amputat de convingeri greșite, nu înseamnă că nu poți opri boala perfecțiunii să muște din tine. Gândește-te câtă nevoie ai avut și tu de acceptare și iubire atunci când ai fost imperfect. Cu toții am trecut prin asta. Oferă-i cadoul ăsta copilului tău și învață-l să fie mulțumit de el și când greșește. Cum? Arătându-i sincer că te bucuri pentru el că a știut multe lucruri și că ești mândru de el, punând accent și valorificând tot ce a știut să facă și oferindu-i sprijin consecvent, prietenos, în zonele perfectibile.
Acest articol este scris pentru copiii mei. Vă iubesc și vreau să știți că învăț în fiecare zi să fiu un părinte mai bun și că nu renunț la lupta mea de a trăi cât mai autentic și sănătos mod cu putință! Am scris acest articol și pentru toți cei care vor să le ofere copiilor lor vara în suflet, fără bani, doar cu puțină atenție la propriul mod de a vedea lucrurile.
Să învățăm de la natură. Ea nu are forme perfecte și cu toate astea este minunată.
Să avem curaj să fim imperfecți și fericiți totodată!
(sursa foto: https://pixabay.com)
