În calitate de mămică de 3 copii sub 10 ani, zi de zi încerc să-mi optimizez procesele de educare, ascultare și organizare a programului zilnic, astfel încât să avem o familie cât mai armonioasă.
În privința organizării timpului de studiu, împărtășesc cu tine soluții am identificat eu. Poate te inspiră și te ajută cu propriile tale provocări în rolul de părinte!
Mai jos am făcut o paralelă între tendința noastră de a dirija copilul, versus responsabilizarea copilului cu sarcinile care-i aparțin.
Caz 1. Dirijarea copilului pas cu pas
Copilul neavând un program clar stabilit de părinte, își umple timpul așa cum dorește și astfel își crează propriile așteptări cu privire la cum va decurge următoarea oră. Se joacă, desenează, e captivat de activitățile sale și se simte bine.
Părintele apare în cameră, după ce a avut o grămadă de sarcini de îndeplinit și își dă seama că temele copilului nu au fost făcute. Se îngrijorează și pe loc face un plan de acțiune pentru copil:
—Gata cu joaca! Du-te, te rog, la tine în cameră și apucă-te de teme!
Copilul e luat așa, ca din oală, simte că i se încalcă voința, pentru că el avea alte planuri cu timpul lui, și se opune, sau trage de timp, sau miorlăie că nu-i convine, în orice caz, nu reacționează așa cum părintele ar avea nevoie. Părintele vrea să rezolve și acest task, în schimb pentru copil, taskul ăsta este similar cu un proiect complex și greoi de la serviciu, de care nu-ți vine să te apuci în ruptul capului.
Când copilul nu execută instant directiva, părul de pe ceafa părintelui se ridică, la fel și tensiunea. Refuzul copilului este preluat de părinte destul de personal, pentru că acum părintele mai are și responsabilitatea temelor, pe lângă responsabilitățile lui.
Și uite așa de declanșează o dinamică păcătoasă care sleiește de puteri și de plăcere ambele tabere.
Cazul 2: Responsabilizarea copilului
Pentru ca cel mic să se poată responsabiliza, am sesizat că are nevoie de predictibilitate, de un plan de acțiuni pe care să-l cunoască din timp, pe care să-l poată anticipa.
Spre exemplu, dacă el știe că după fiecare masă de prânz se apucă de teme, nu va mai fi nevoie să tragi de el zilnic să facă asta. Copilul se așteaptă că asta urmează, nu-și mai propune să facă altceva, decât după ce termină temele.
Când copilul știe că lucrează singur și că poate întreba punctual dacă nu știe ceva, el se va apuca cu chef sau fără, dar în mod cert cu responsabilitatea faptului că asta este o sarcină pe care el trebuie să o ducă la bun sfârșit.
E important pentru copil să știe cât timp trebuie să lucreze, pe cine să întrebe dacă întâmpină dificultăți și cum se recreează după finalizarea temelor.
La fel și noi, dacă știm la ce să ne așteptăm, ne apucăm de sarcini și le rezolvăm. Dar dacă apar din senin, peste noi, taskuri peste taskuri și se interpun cu propriul program pe care ni-l făcusem, nu ne convine, ne revoltăm, ne simțim copleșiți.
Odată stabilită direcția, aceea de a planifica activitățile copilului, trebuie doar să te ții de plan.
În cazul nostru provocarea vine din cauza faptului că cei 3 copii ai noștri învață în 3 schimburi și astfel coordonarea programului de: somn, masă, deplasări spre școală și de la școală, teme, activități extrașcolare devine o provocare extremă pentru mine. Bine că am background de Project manager și chiar și așa nu-mi iese mereu, dar nu renunț! 😊
Fiecare familie are specificul ei, propriile provocări. Tu cum te descurci? Pe tine ce te ajută în disciplinarea copiilor cu privire la efectuatul temelor?
Te îmbrățișez!
Sursă foto: pixaby.com
