Ritmul în care trăiești e stabilit de tine? Într-o zi obișnuită, câte decizii legate de tempo iei fără să-ți dai seama?
Grăbești pasul, scurtezi pauza, mai adaugi un task. Sau, uneori, îți permiți să respiri și imediat apare un gând: oare fac destul?
Ritmul în care trăim și muncim e rareori ales conștient. De cele mai multe ori e preluat… din așteptările altora, din cultura locului de muncă, din reflexe formate de-a lungul anilor, și funcționează… până când nu mai funcționează.
Sarcinile vin peste noi, mereu! Inbox-ul nu se golește, lista nu se termină, solicitările nu se opresc și avem, în esență, două variante:
- Putem răspunde reactiv — ne suflecăm mânecile, înghesuim cât mai mult, alergăm să bifăm. Ne simțim productivi, dar uneori ajungem la finalul zilei epuizați și totuși cu sentimentul că n-am făcut îndeajuns.
- Sau putem alege o abordare proactivă — să ne așezăm puțin înainte să pornim, să decidem noi ce contează, în ce ordine, cu ce energie.
Nu este vorba de perfecțiune, este vorba despre intenție.
O întrebare care mă urmărește uneori: Ce se întâmplă când trăiesc ca să-i mulțumesc pe alții, cu prețul de a rămâne eu nemulțumit?
Ritmul impus din exterior ne poate scoate din noi înșine fără să ne dăm seama. Și da, cred că există un echilibru posibil, nu găsit o dată pentru totdeauna, ci recalibrat, cu blândețe, ori de câte ori e nevoie.
Pe mine mă ajută câteva lucruri concrete:
- Ordinea în spațiu, de exemplu. Când mediul din jurul meu e curat și ordonat, parcă și ritmul interior devine mai temperat. Nu știu să explic pe deplin de ce, dar la mine funcționează.
- Și pauzele. Dar nu pauzele luate din vinovăție sau pe fugă, ci cele asumate, cu intenție. Pauze luate cu iubire de sine, acelea sunt hrănitoare. Încearcă să guști din ele, nu doar să le bifezi.
Ritmul tău nu e o slăbiciune, e o resursă.
Pe tine ce anume te ajută să rămâi în ritmul tău, în mijlocul zgomotului de zi cu zi?
