Profesional, m-am specializat ca:
Trainer| Career Counselor| HR Recruiter| PR& Marketing Specialist|Content creator
Bună, îmi face plăcere că ne-am întâlnit! 🙂 Eu sunt Cristina, și am creat acest loc pentru noi, toți cei care vrem să fim atenți la viața noastră, la povestea noastră, la ce ne motivează, ne inspiră, la tot ce ne încurcă și ne ține pe loc în devenirea noastră. Sunt prietenul la un click distanță!
Te încurajeaz să renunți la frica de necunoscut, la ideea ca ”e bine și așa rău cum e” și să îndrăznești să afli cine ești cu adevărat și ce te împlinește și apoi să acționezi în acord cu nevoile și dorințele tale!
Dacă vrei să afli mai multe despre mine, mă deschid cu încredere și îți spun ca sunt o femeie onestă, sensibilă, iubitoare, empatică, loială, curioasă și curajoasă.
Consider că sunt curajoasă pentru că nu am renunțat la mine, la idealurile mele, deși am avut multe momente de îndoială!
Puteam să renunț la vocea interioară care-mi șoptea: Caută-ți drumul, nu te complace în banal și comod, fii autentică! Dar nu am renunțat la mine și bine am făcut!
Pe plan personal nu am renunțat la dorința de a-mi întemeia o familie armonioasă și astfel mi-am întâlnit sufletul pereche alături de care am devenit o femeie împlinită și mamă a trei copii minunați, dar foarte solicitanți. Deși de multe ori mă simt copleșită de responsabilități și sarcini care parcă nu au sfârșit, continui să fiu o mămică implicată și o soție devotată.
Pe plan profesional mi-am căutat calea și am avut mereu curiozitatea și curajul de a experimenta domenii noi.
Trainer| Career Counselor| HR Recruiter| PR& Marketing Specialist|Content creator
Am background în comunicare, marketing și project management. Am ocupat poziții de management și am încercat să împletesc dedicarea profesională cu latura umană, dorindu-mi mereu să fiu o bună colegă și să creez o atmosferă frumoasă și constructivă în jurul meu. Si pot spune că am și reușit acest lucru de cele mai multe ori.
În paralel cu jobul mi-am hrănit constant setea de a înțelege cum putem trăi mai armonios. M-am instruit parcurgând zeci de materiale și cărți de dezvoltare personală, vocațională și de parenting.

Din toate aceste surse am reușit să învăț să mă dezvolt constant și să nu renunț niciodată la a-mi găsi misiunea în viață.
Zonele de dezvoltare personală, de consiliere în carieră m-au atras ca un magnet, tocmai de aceea am devorat cu maxim interes orice material din această zonă și m-am și certificat ca Life coach si Consilier vocațional.
Cunosc foarte bine piața muncii, dificultățile cu care te confrunți și am o veste bună pentru tine! Te pot ajuta să te ajuți!
Aici, pe inspiratia.ro dezbatem teme de suflet, de conștientizare. Te invit și te provoc să reflectezi la temele pe care le analizez și să iei ce e mai bun de aici, ce ți se potrivește și ce te-ar putea ajuta în drumul tău.
Dacă te simți blocat într-un job care mai mult îți ia decât îți dă, sau dacă ți-ai pierdut locul de muncă și nu reușești să revii în câmpul muncii, trimite-mi un mail pe contact@inspiratia.ro. Vom stabili o ședință în cadrul căreia să identificăm împreună unde este blocajul și ce pași concreți, eficienți să faci pentru a soluționa această problemă.
Detalii captivante despre blogul inspiratia.ro regăseși aici.
Cu prietenie,
Cristina
-
Exerciții practice pentru creșterea încrederii în sine

Totul ar fi mai ușor dacă am avea o încredere nezdruncinată, constantă, în noi, în valoarea noastră, în potențialul nostru.
-
Rescrie-ți povestea alături de mine!

Stai puțin, cine ești și încotro te îndrepți?
-
Greșeala și măștile ei: gheare care rănesc sau mâini care ridică?

În viață, greșeala poate fi un monstru care te face să te temi de fiecare pas sau un mentor care îți deschide calea spre progres. Totul depinde de felul în care o privești: ca pe o vină care te trage în abis sau ca pe o lecție care te ridică.
-
Planificarea zilnică: de la haos la obiective SMART

Dimineața nu este doar începutul zilei, ci momentul în care ne setăm energia și direcția pentru tot ce urmează. Dacă intrăm în ea cu haos și grabă, riscăm să pierdem concentrarea pe parcurs. Dar dacă o privim ca pe o oportunitate de a alege conștient ce contează, ziua capătă un alt ton. Iar aici intervine…
-
Pași pentru o carieră cu sens, nu cu stres

Fii CEO-ul propriei cariere. Privește-ți viața profesională ca un portofoliu de investiții: unele investiții aduc bani, altele aduc timp, altele sens.